Ture
Piatra Mare
intre 25 Aug 07 si 26 Aug 07in masivul Piatra Mare pe traseul Canionul 7 scari, Vf. Piatra Mare, Cascada Tamina
impreuna cu Anca, Cristina, Doru, Andrei, Tofanel
Din timp in timp revin cu drag in locurile in care am campat penrtu prima data in viata mea, in urma cu 15 ani ( !?! ~ e clar sunt pe cale de disparitie :) ) Este vorba despre Timisul de Jos, un satuc aflat imediat dupa Predeal daca urmezi drumul spre Brasov. Inspre acolo ne porniram dis-de-dimineata din Bacau, pe 25, in ajunul zilei de nastere a lui don Tofanel. Drumul frumos, prognoza meteo defavorabila, am ajuns in Timis in 3-4 ore dupa cateva bajbaieli prin Brasov. Echipa cealalta a avut mai mult de furca cu blocajele rutiere venind dinspre Bucuresti, asa ca am avut timp sa ne balacim in paraiasul ce urmareste serpentinele din zona. Imediat ce echipa s-a intregit am mancat in fuga si am pornit, cu echipamentul de catarat in spate, spre cascada Tamina, in vecinatatea careia, pe o faleza se desfasura Trofeul National de Escalada.
Urmand traseul marcat care taie drumul forestier pe alocuri, am ajuns la Tamina in 30-45 de minute. Ne-am bucurat de frumusetea cascadei si am traversat locul pe care aceasta la sapat in stanca. Odata iesiti la liman am dat de unul din primele trasee amenajate probabil pentru concurs. Am urcat spre faleza cu pricina unde aveam intalnire cu Amalia (care s-a clasat pe un onorabil loc 2, desi, a fost cea care a reusit sa realizeze traseul cu gradul cel mai ridicat din randul concurentelor - nebanuite sunt regulile Federatiei - dar asta e alta poveste). Am asistat la cateva ascensiuni de exceptie ale unora din concurenti, printre care Amalia, Kojac si am ramas cu gura cascata la cativa prichindei (7-8 ani) care ne-ar fi dat lectii cu usurinta. Felicitari tuturor.
Din nefericire nu a fost loc pentru noi, nici macar sa incercam traseele mai simple, peretele era arhiaglomerat iar noi eram presati de timp asa ca ne-am luat ramas bun si am facut cale intoarsa. Odata ajunsi la masina, ne-am facut bagajele si am pornit spre Timisul de Sus de unde aveam de gand sa incepem ascensiunea spre Piatra Mare prin Canionul 7 scari. Ceea ce s-a si intamplat 30 de minute mai tarziu. Zona superba. Plina de porcus turisticus si perpetuum gratarae la poale dar din ce in ce mai curata pe masura ce cresti in altitudine. Ne-am racorit traversand canionul, ne-am tras in poze pe scarile amenajate, vecine cu caderile de apa si peretii cu mesaje pline de intelesuri absconse gen "Ionci 2001". Pe platoul din fata cabanei am asistat la o discutie abstracta intre cativa tineri care isi instalasera cortul intre brusturi, vis-a-vis de WC dar si foarte aproape de padure si cineva care ar fi putut fi cabanierul. Omul incerca sa le explice ca nu e voie sa campezi linga padure, ca a mai fost un incendiu care a ras o bucata de padure si ca e loc destul pe platou, tinerii insa se inversunau sa ocupe pozitia vecina WC-ului... nu stiu cine a castigat, noi am campat in seaua din stanga cabanei. Apropos de asta, cabana Piatra Mare este una din cele mai frumoase cabane pe care le-am intalnit. Nu are dimensiunea Dochiei, nici mancarea de acolo dar e foarte shic si prietenoasa daca poti ignora pretul unei nopti de cazare 300 RON de caciula pe noapte. Tura asta noi am servit cate un ceai, poate doua, dupa care ne-am retras in corturi. Cerul foarte innourat, noaptea s-a insinuat mai curand decat am sperat si odata cu ea a inceput si un spectacol pe care il voi uita cu greu. Deasupra stratului de nori cel mai de jos se aflau alti nori care si-au impartit fulgere pina spre dimineata si mai apoi. Cat timp flash-urile s-au tinut la distanta situatia a fost suportabila. Imediat insa ce scena s-a apropiat deasupra platoului, lucrurile au stat altfel. Tremura pamantul sub cort si eu in interiorul lui. Dupa o vreme nu-mi mai pasa daca o sa ma trasneasca sau nu dar as fi vrut sa nu aud macar asa ca mi-am bagat degetele in urechi, nu tocmai cu efect avand in vedere ca la fiecare descarcare electrica din vecinatate se cutremura totul: pamantul, aerul, gandurile, mancarea de ieri, etc. Ferice de Cristina care, desi nu a reusit sa doarma, a savurat spectacolul de lumini si sunete, ei nefiindu-i teama - de unde rezulta ca absolventii de arte sunt mai curajosi decat cei de politehnica.
Dimineata a venit greu, foarte greu. Ne-am luat inima in dinti, am strans corturile in timp record si ne-am retras in cabana pentru inca cateva ceaiuri dupa care am profitat de o clipa in care cerul si-a mai tras sufletul si am trecut in "goana" culmea lasand in dreapta varful Piatra Mare. Inainte de a intra in padurea de pe partea cealalta a versantului insa ploaia a revenit si ne-a insotit pina mai jos de Tamina. Nimic mai placut pentru mine decat sa merg printre copacii INALTI in timp ce deasupra lor cerul impleteste FULGERE si TRASNETE, si totul e ud si mie nu-mi sta bine cu parul mai cret decat il am deja! si vorba acea: decat ud si traznit mai bine uscat si sanatos acasa, parerea mea.
Odata ajunsi jos ne-am schimbat de hainele ude si ne-am aciuat pentru o ora in pensiunea de la baza serpentinelor spre Predeal, al carei nume nu-l stiu dar as vrea sa il fi mentionat aici, unde speram sa avem parte de o mancare calda si buna. Calda a fost nu zic nu dar buna ma indoiesc avand in vedere ca pe cei trei care au mancat ciorba de burta ne-a apucat in cateva ore o pantecaraie presarata pe alocuri cu greturi si eruptii de care incerc sa uit. Oricum cei care ajungeti in zona evitati pensiunea cu pricina.
Ne-am impartit iar in doua: Anca,Cristina si Doru au pornit spre Bucuresti a.k.a. epopeea cu blocaje, de cealalta parte eu, don Tofanel si Amalia cu Catalin, care ni s-au alaturat pe drumul de intoarcere, spre Iasi.
Nu mult dupa iesirea din Brasov, eu, ochi ager, cum ma stiti, observ pofticios la marginea drumului o baba oferind generos mure. Tragem pe dreapta. Cobor. Catalin ma insoteste. Remarc ca nu sunt mure, remarc ca sunt scumpe: 300 RON caldarusa, remarc aspectul de bobite de culoare violet inchis, trag concluzia: afine. Bune si astea. Negociem si achizitionam un cosulet mai mic cu afine la 80 RON. Pornim iar la drum si mancam pe apucate afine. La un moment dat Amalia concluzioneaza scurt "Bai ... astea nu sunt afine!" Mi se face rau instantaneu, si mie, si lui Tofanel si lui Catalin. Tragem pe dreapta si intrebam o cucoana ce ar putea fi ce am mancat noi si incearca sa ne lamureasca fara mult succes intr-o limba care ar putea sa fi fost maghiara dar nu era ca am inteles vreo doua cuvinte : mancaseram niste fructe de ceva din care se face dulceata dar nu e bine sa le mananci crude. Buuuun macar nu erau otravitoare, dar nici bune nu erau. Apelam la cunostiinte, mame, preoti, babe etc si ne elucidam , am mancat fructe de soc, ulterior am realizat ca au si un puternic efect laxativ.
Ne-am continuat drumul, am mai achizionat 3 kurtos kalacs pe care i-am mancat. De remarcat exclamatia de geniu a Amaliei: "Bai ... astia nu-s kurtos kalacs!" dupa care eu am ras vreo 2 -3 ore.
Am ajuns in Iasi, plouati, obositi, pseudo-otraviti, pseudo-intoxicati dar satisfacuti si pastrand in amintiri si poze locurile prin care am trecut si frumusetile carora le-am fost martori pentru o vreme.
La multi ani Tofanel si .. la mai mare !
Depresia de dimineata |
Gata Tofanel a trecut :)) |
||||||||
Intrarea in canion |
Una din mezinele participante la concurs incercand un 7+/8 |
||||||||
Inapoi
