Ture


Rila (Musala) Bulgaria - Piatra Craiului

intre 10 Jul 08 si 15 Jul 08
in masivul Rila (BG) - Piatra Craiului (RO) pe traseul Borovetz - Hiza Musala - Ledenoto Ezero - Irecek - Musala - Aleko - Yastrebetz - Borovetz si Plaiul Foii - Spirlea - Zaplaz - La Lanturi - Vf. Omu - Ref. Ascutit - Padina Popii - Plaiul Foii
impreuna cu noi doi

Cu restanta rămasa de la Paste de a ajunge in Bulgaria, in masivul Rila, pe vârful Musala, am plecat din Bacău intr-o joi dimineaţa, după ora 4 spre Bucureşti. Luând direcţia spre Giurgiu, am ajuns la podul peste Dunăre, spre Ruse, unde am achitat o taxa de pod in valoare de 31 ron si unde a trebuit sa cumpăram vigneta lor ca si taxa de drum. Ajunşi in Ruse, am schimbat lei in leva pt a avea de cheltuiala in tara vecinilor noştri prieteni (1 leva = 2 lei) apoi am luat direcţia Sofia, pt destinaţia dorita, staţiunea de schi Borovetz, aflata la vreo 70 km de Sofia. Am avut plăcuta surpriza sa constatam ca cel puţin drumul parcurs de noi se găsea intr-o stare buna si f. important - nu trecea prin nici o localitate (au chiar si cativa km de autostrada construita, cu câteva tuneluri), pe alocuri stau la pânda si maşinile lor de politie cu radare (dar am reuşit sa evitam a fi opriţi datorita aceleiaşi metode practicate si la ei, de a semnaliza cu farurile). Insa marea problema ce ne-a pricinuit necazuri la orientare si nervi încordaţi a fost lipsa indicatoarelor pt oraşe si distante odată ce am avut ghinionul sa intram in Sofia (cu toate ca am fi putut evita asta daca am fi făcut stânga pt a intra pe şoseaua lor de centura  - A79/A80, după ce am ieşit de pe autostrada A2). Ei bine, am mai constatat ca Sofia se aseamănă destul de mult capitalei noastre dpdv al traficului si dezordinii rutiere, ba mai mult, pe unele porţiuni unde ar fi fost vitala prezenta indicatoarelor pt a şti daca mergem bine sau daca nu, încotro s-o luam, ele lipseau cu desavarsire, ceea ce pe mine una m-a făcut sa am câteva exclamaţii de frustrare, din cauza faptului ca nu ştiam daca mergem in direcţia buna. Am sfârşit prin a face câteva zeci de km in plus după ieşirea din Sofia, cerând indicaţii de la benzinarii unde de abia daca ştiau câteva cuvinte in engleza, pana la urma trebuind sa facem un ocol printr-un alt oraş, Dupnitza pt a ajunge in final in Samokov, si de acolo in Borovetz.

Dar pana la urma am sosit la destinaţie joi după-amiaza după mai bine de 12 ore, cu tot cu pauze. Daca ar fi sa ma gândesc la o comparaţie a Borovetz-ului cu Duraul nostru, poate doar in ceea ce priveşte frumuseţea peisajului datorat locaţiei la poalele muntelui as putea spune ca se aseamănă. Am rămas cu o impresie mult mai placuta legata de curatenia si liniştea din zona (putini turişti, nefiind sezon de schi), oamenii agreabili si pitorescul teraselor, ca sa nu mai vorbesc de mâncarea lor tradiţionala cu legume la cuptor pe care am avut ocazia sa o savurez. Am hotărât sa ne cazam in prima noapte la un motel din staţiune pt ca a doua zi sa începem urcuşul pe munte odihniţi.

A doua zi dimineaţa, vineri, am lăsat maşina in parcarea motelului si dupa ce am gasit pe o harta si apoi am dibuit care ar fi traseul pt a ajunge pe vf. Musala , am inceput urcuşul. O alta constatare ulterioara ar fi ca din statiune nu pornesc multe trasee pt hiking/ trekking in afara de cel facut de noi, care e relativ usor si accesibil mai ales pe timp de vara, probabil din cauza faptului ca interesul celor sosiţi in număr mare mai ales pe perioada iernii este de a ajunge doar pe pârtiile de schi (destul de multe la număr, si câteva din ele inca in faza de amenajare/ extindere) si asta se face cu ajutorul telegondolei  (care ajunge pana la 2300m) si mai apoi a telescaunelor. Aşadar, pe marcaj banda orizontala roşie încadrata de doua benzi albe am început sa urcam din Borovetz (1350m) pe traseul clasic prin pădure, traversând pe alocuri râul Bistrica, parasind cărarea după scurt timp pt a intra pe un drum forestier, care ni s-a părut lung si plicticos, ca mai apoi sa facem stânga si sa intram intr-o porţiune cu jnepeniş. Durata traseului clasic ar fi de 6-7 ore, pe poteca/ drum  marcate cu banda roşie sau urmând stâlpii de fier intalniti odată cu intrarea in jnepeniş, amplasaţi la distanta mica unul de altul si care duc pana pe varf. Dupa ce am parcurs o alta bucata prin jnepeniş, parasind paraul Bistrica ca si singura sursa de apa, am trecut de cabana Hiza Musala (de fapt acum o cabana veche parasita langa care s-a început construcţia uneia mai mari si mai moderne), apoi printre cele doua lacuri glaciare situate in apropiere si am început un urcuş mai anevoios, pe poteca marcata tot de stâlpi, intrând insa intr-o zona de grohotiş. Lăsând in urma orice urma de vegetaţie si întâlnind numai bolovani si stânci, nu după mult timp am ajuns intr-o căldare glaciara mărginita de creste, la refugiul Ledenoto Ezero unde am hotărât sa campam peste noapte, urmând sa facem vârful a doua zi si sa coboram. De acolo insa a doua zi, sâmbăta, n-am mai pornit-o tot pe ruta clasica ci am urcat pieptiş spre stânga un povârniş nemarcat pt a ajunge pe vârful Irecek (2852m), situat pe o creasta/ coama ce face parte din a doua varianta de traseu (creasta ce cuprinde vârfurile Deno, Irecek, Malka Musala si Musala). Alegerea s-a dovedit a fi inspirata, atât priveliştea cat si porţiunile de catzarare/ descaţarare printre stâncile parca aşezate intenţionat de cineva pe creasta respectiva ne-au satisfăcut dorinţa de spectaculos si nevoia de un alt fel de efort fizic. In sfârşit am ajuns si pe vârful Musala (2925m), surprinzător de aglomerat de lumea pestriţa urcata pe poteca normala. Abia de sus se deschidea privirilor panorama masivului Rila si celui învecinat, Pirin, si se puteau zări câteva carari spre alte direcţii, marcate sau nu. Priveliştea era întrucâtva asemănătoare cu cea din creasta Fagarasului, deşi parca mai frumoase, sălbatice si ascuţite sunt crestele noastre.

De sus am hotărât sa nu coboram pe traseul normal ci am luat-o din stânca-n stânca pe o alta coama (aici trebuie sa fac comparaţie cu Retezatul nostru, unde trebuie nu numai sa dai dovada de ceva agilitate si precizie, dar sa te ajute si talpa bocancilor, de preferat Vibram), pe un traseu marcat pe alocuri de momâi, ce duce mai intai pe varful Aleko (2713m) către staţia telegondolei aflata la vreo 2300m (Jastrebetz). De acolo n-am mai avut plăcere sa coboram pe drumul forestier (ar fi însemnat vreo 2 ore de mers) ci am luat telegondola pentru o plimbare la inaltime printre brazi. Ajunşi jos, am rămas in Borovetz sa ne odihnim si sa ne spălam si noi ca oamenii, si am pornit spre casa duminica. Nu ca ar fi fost atât de solicitanta tura, ba chiar as putea spune ca mă aşteptam la ceva mult mai dificil si impresionant, concluzionând ca o tura de iarna cu tot echipamentul de rigoare ar fi fost probabil mai frumoasa si mai provocatoare. Vremea pe tot parcursul turei a fost frumoasa, stabila, cu soare si căldura nu exagerat de mare.

 

Si deşi ne mai propusesem sa ajungem in Fagaras pt o tura de 2 zile pana pe Moldoveanu si înapoi, duminica seara ne-am oprit la poalele Pietrei Craiului, mai exact in camparea de la cabana Plaiul Foii (taxa de campare – 10 ron/cort).

A doua zi am plecat pe traseul refugiul Spirlea – Zaplaz – La Lanţuri (banda rosie) pana in creasta, am parcurs si porţiunea pana la refugiul Ascuţit, unde am hotărât sa înnoptam. Vremea dădea semne de inrautatire, se adunau nori ameninţători si nu peste mult timp a început sa sufle vantul cu putere si sa ploua. De noaptea petrecuta in refugiu o sa-mi aduc aminte ceva timp, daca ar fi sa rememorez sperietura pe care am tras-o cand au început sa bata cu putere si sa strige la uşa refugiului un grup de 3, un roman si 2 cehi, veniţi dupa lăsarea întunericului, zgomote care, combinate cu tunetele si fulgerele ce se dezlănţuiau afara in toata măreţia lor, m-au făcut sa cred ca vine sfârşitul lumii. Ce sa mai zic de faptul ca după ce a început sa ploua, ne-am dat seama ca sunt multe găuri de care habar n-aveam in structura refugiului, apa ce picura de sus pe sacii noştri de dormit obligându-ne sa ne trezim si sa ne mutam din când in când pt a evita sa ne udam. A venit si dimineaţa si numai bine intr-un timp cat a stat ploaia si s-au mai risipit norii am parcurs restul de creasta pana unde porneşte traseul de coborâre spre Plaiul Foii prin Padina Popii (triunghi albastru), pe care l-am pierdut la un moment dat si am intrat in altul ce cobora de la refugiul Diana (triunghi galben). Prin pădure si la ieşirea din ea a început din nou sa ploua torenţial si in sfârşit am ajuns la cabana, unde uzi si înfriguraţi am savurat o bere binemeritata după porţia limitata de apa din creasta. Am rămas la cabana pt o ciorba de fasole „in pâine” (adică in loc de castron au servit-o intr-o pâine fara miez – buna ea, dar nu-si merita preţul prea mare – 12 lei). Miercuri am plecat spre casa, după o vacanţa la munte relaxanta as putea spune, de care am profitat din plin si care mie una mi-a lăsat spre amintire momente plăcute si de neuitat.

Ture frumoase si cărări cu soare!

Oana Montana



Raul Bistrica
Jnepenis - vedere spre creasta


Refugiul Ledenoto Ezero

Vedere spre varf
Vedere de pe creasta


Vf. Musala

Printre stanci

Inapoi