Ture
Prin Giumalau cu GePeSe-ul
intre 24 Jan 09 si 25 Jan 09in masivul Rarau_Giumalau pe traseul Mestecanis-Cabana Giumalau-Vf. Giumalau-Pojorata
impreuna cu Adi Papuc, Mihaela, Oana, Cristina, Loredana, Stefan
Ideea a pornit de la Adi, dupa ce a studiat el imaginile pe Google Earth si a gasit acest traseu, a luat punctele, a facut trackul, si apoi ne-a racolat si pe noi cei din Bacau pt o tura cu nea’ GePeSe-ul prin Rarau-Giumalau. Noi 4 din Bacau ne-am intalnit sambata dimineata la Campulung Moldovenesc cu Adi si colega lui Mihaela, veniti din Iasi, apoi am lasat masinile in gara Mestecanis, de unde trebuia sa le recuperam duminica seara. Traseul din prima zi, pana la cabana Giumalau, trebuia sa fie de 16.5 km. Atmosfera, la inceput inchisa si cetoasa, desi nu era frig deloc, s-a limpezit treptat. Am inceput sa urcam direct pe coclauri, dar am dat intr-un drum forestier apoi de marcajul cu banda rosie, prin padure de conifere pe care l-am tot tinut pana sus la cabana. O mare parte din traseu, desi ne asteptam sa nu fie marcat si sa ne poarte prin salbaticii greu de imaginat si de traversat (ne asteptam chiar sa ne intalnim cu ursii si sa-i punem pe fuga), am parcurs-o insa pe acest drum de exploatare, care lua foarte domol in altitudine. Zapada nu mai era aproape deloc, se topise de la temperaturile de peste 0 grade din ultimul timp, doar in platou, dupa ce am iesit din padure, cu vreo 3 km inainte de a ajunge la cabana am intalnit mai multa zapada, si aia viscolita si inghetata. Asadar traseul nu a fost deloc dificil, in schimb oboseala din noi ne-a facut sa simtim ca nu se mai termina, ca dovada si statistica ce ne-o facea Adi la intervale foarte regulate cu date inregistrate de GPS ne facea sa constatam ca mai mult stam decat mergem. Peste vreo 6 ore am ajuns la cabana, dupa ce in platoul Giumalaului nu mai vedeam pe unde inaintam din cauza cetii. Acolo, toate bune si frumoase, cabaniera amabila ca de obicei, ne-a incalzit camera si ne-a oferit un rand de ceaiuri din partea casei. Insa cosmarul care a urmat pe mine una m-a facut sa-mi doresc sa fi dormit in padure cu animalele salbatice decat in cabana cu acei indivizi, pe care nu-i pot numi oameni, care erau cazati in cabana. Si anume zgomotul insuportabil facut de ei care se aflau in salonul alaturat, acest grup de petrecareti din Suceava care nu stiau ce-i aia limita cand se puneau pe povestit grozavii de-ale lor petrecute pe munte, evident, iar in ceea ce priveste urlaturile si injuraturile lor, ei bine, pana atunci crezusem ca le cam auzisem pe toate dar m-am inselat crunt cand auzeam ce pot scoate din gura acei cretini, ca nu le pot spune altfel, si de ce lipsa de bun simt au dat dovada, netinand cont de noi ceilalti care, fiindca era o ora tarzie din noapte, incercam sa dormim sa fim odihniti pt a doua zi. Aceste amanunte nu prea cred eu ca va intereseaza acum pe voi cei care cititi acest RT dar pe mine una inca ma umple de revolta gandul la ei si la chinul pe care l-am indurat din cauza lor asa ca acum ma simt putin eliberata de acea frustrare acumulata atunci pe care nu am putut sa mi-o manifest fata de ei, pt ca ar fi insemnat sa-i iau la bataie si nu cred ca as fi dovedit cu asa gloata de nesimtiti. Eh, dar a trecut si noaptea aia, iar a doua zi am continuat traseul, inca vreo 17 km ca distanta. Vremea era buna in acea duminica dimineata, ninsese putin in timpul noptii, si desi era ceata in vale, sus era senin si se puteau admira varfurile inconjuratoare. Am urcat pana pe Vf. Giumalau, intre timp insa ceata a urcat si ne-a impresurat fara sa mai vedem nimic in jurul nostru, iar coborarea am facut-o tot intr-o nebuloasa si atmosfera rece si umeda. Nici de data asta traseul nu a fost greu, doar ca tot mergand asa prin ceata aveam impresia ca orbecaim si ca tot mergem fara vreo tinta anume, fara sa vedem nimic sau sa ne putem bucura de peisaj in afara de copacii mai apropiati din jurul nostru. Tinta finala insa o stia bine GPS-ul lui Adi si ne ducea fara gres prin padure, intersectandu-ne cu trasee marcate, mai intai banda rosie ce duceau spre motelul si vf. Rarau, apoi banda albastra si peste culmi de deal, tot urcand si coborand, pana ce intr-un final am ajuns in satul Pojorâta. De acolo am prins un tren personal pana inapoi in gara Mestecanis, de unde am luat masinile si ne-am intors fiecare la casa lui. Cam asta a fost. Pentru detalii si alte informatii mai exacte de ordin geografic, contactati-l cu toata increderea pe dom’ Maciuca, aka Papuc. Toate cele bune! Oana Montana
|
|
||||||||
|
|
||||||||
|
|
||||||||
|
|||||||||
Inapoi
