Ture
Maraton 7500 Bucegi
intre 16 Jul 09 si 19 Jul 09in masivul Bucegi pe traseul prea multe...
impreuna cu Oana, Gabriel, Alex "Norocel", Cosmin, Horatiu
Salutare!
Hai sa va scriu cate ceva totuşi despre prima ediţie a maratonului 7500 din Bucegi, organizat de Clubul pentru Protecţia Naturii si Turism din Braşov, la care am participat 3 echipe din Bacău: 2 la masculin: Norocel + Cosmin, Horaţiu + Petrache, 1 la mixt: Oana + Gabriel. Daca ceilalţi participanţi nu prea mai sunt doritori in a oferi detalii despre participare, poate din cauza ca nu s-a încheiat cu “succesurile” scontate J , eu ţin sa va impartasesc experienţa trăita in cele 3 zile care pt. mine a fost una ieşita din comun dar si extrem de frumoasa, mai ales ca am avut de invatat de pe urma celor trăite.
Organizarea a fost mai mult decât satisfăcătoare pt. un concurs de o aşa amploare, in total au fost 61 de echipe participante, din care (final neaşteptat!!!) doar 24 au ajuns sa încheie traseul de aproximativ 90 de kilometri si
Tabăra de baza a fost la baza Salvamont de
A fost un traseu dificil, foarte lung, mult mai greu decât am estimat eu, care cerea o condiţie fizica foarte buna si un antrenament intens in prealabil, nemaivorbind de experienţa similara in acest gen de competiţii, absolut necesara pt a fi capabil de terminarea celor 4 circuite intr-un timp bun.
Simpla dorinţa de a participa, motivaţia si ambiţia de a-l termina de parcurs nu au fost suficiente pt. a trece linia de sosire. Noi, toate cele 3 echipe, am abandonat in momente diferite pe traseu din cauza oboselii si efortului fizic intens.
In ceea ce mă priveşte pe mine personal, mai intai de toate acest traseu a fost o provocare si un adevărat test al propriilor limite la momentul actual. Drept urmare, din cauza unui antrenament slab si fara o pregătire detalata a fiecarei etape, am cedat fizic după parcurgerea a 2/3 din el (2 bucle din 4, aprox.
Imi permit sa vorbesc doar in numele meu si al lui Gabi, celelalte doua echipe separându-se de noi si mergând in ritmul propriu si cu alt scop. Am abandonat cursa după 2 zile de mers (si nu de alergat), din care aprox. 36km i-am parcurs in prima zi in 11 ore (9 ore de mers efectiv + 2 ore de pauze cumulate pt odihna si alimentare), iar după 7 ore de somn in tabăra de baza am parcurs alti aprox. 30km in 16 ore (13 ore de mers efectiv + 3 ore de pauze pt odihna, alimentare si admirarea peisajului de pe traseu). A doua zi traseul l-am parcurs intr-un ritm mult mai lejer decât in prima, după ce ne-a fost clar faptul ca nu vom putea termina in timpul dat de organizatori si ca ni se vor epuiza resursele fizice.
In cazul meu, nu am vrut sa câştig un timp bun sau vreun premiu, am vrut doar sa parcurg tot traseul in limita de timp prestabilita. Chiar daca un antrenament am făcut înainte de concurs, nu a fost suficient pt. a rezista dificultăţii si lungimii lui. Au fost urcuşuri abrupte si coborâşuri solicitante, care mie mi-au provocat febra musculara chinuitoare simtita chiar de-a doua zi, ceea ce apoi m-a încetinit f. mult si mi-a diminuat plăcerea pe care as fi vrut sa o simt totuşi pe durata mersului. Apoi, in afara de rucsacul cu alimente+ apa+ echipamentul obligatoriu am avut un bagaj in plus de care nu ne-am folosit dar pe care l-am carat cu noi in eventualitatea înnoptării pe traseu. Asta nu s-a întâmplat, pt ca am revenit in tabăra de baza si am dormit la cort. Am avut un dezavantaj net fata de alţii care, sttind cum sta treaba, au avut un rucsac foarte mic si uşor in spate, cu minimul necesar, având insa pregătite din timp in anumite puncte de pe traseu incaltăminte de schimb (adidaşi, si nu ghete de munte!!!) apa, alimente + energizante si loc de odihna. Ţin sa va spun ca foarte importanta este încălţămintea purtata in astfel de competiţii, pe pielea mea si cu mari dureri am constatat ca cu o pereche de bocanci de vara (buni si relativi uşori) nu poţi face un traseu atât de lung fara a–ti provoca răni, beşici si inflamaţii ale degetelor de la picioare. Asta a făcut parte din neplăcerile acestei experienţe si un sfat il dau oricui vrea sa nu aibă parte de suferinţa: mare grija in alegerea incăltamintei si chiar a ciorapilor, asta face diferenţa intre plăcere si chin in parcurgerea unui traseu montan. In fine, au mai fost: dureri de genunchi la coborari in cazul meu si dureri de spate
Una peste alta, a fost un concurs reuşit, eu mă bucur ca am fost acolo si am făcut aia – „been there, done that” - si chiar daca nu am plecat cu satisfacţia încheierii cursei, am rămas cu amintiri frumoase si cu o experienţa de neuitat. Fara ezitare mă gândesc la participări viitoare, bineînţeles, nu cu aceleaşi rezultate.
Pe viitor ar fi bine, si aici lansez din nou provocarea celor interesaţi, sa facem echipe sa participam si la alte concursuri de gen, cum ar fi Carpathian Adventure, Gyilkosto Adventure Race, Maratonul Pietrei Craiului sau alte maratoane de ciclism daca tot avem activitate si pe latura asta. Pt. unele din ele e deja târziu anul acesta, insa noi sa fim sănătoşi ca le putem face si de-acum încolo.
Inca un lucru: amatorilor de întâlniri de gradul III cu „ursul carpatin” le recomand cu căldura zona Padina-Pestera, vor avea parte de momente pline de emotie mai ales in miez de noapte când ursulică da târcoale pe la corturi in căutare de „parteneri de conversaţie” la un borcan de dulceaţa. Sa aveti totusi petarde la voi ca sa nu va împrieteniţi prea tare cu el !!!
S-auzim numai de bine!
Oana Maratoana ;-)
Inapoi
